În contextul alegerilor federale din Germania din septembrie și al gravei crize guvernamentale care a izbucnit la București, merită să reflectăm asupra unor chestiuni fundamentale - România ar putea învăța multe de la politica germană.
Politica, credea sociologul și economistul german Max Weber, este „să dai găuri în scânduri dure - lent, cu forță, cu râvnă și simț al proporțiilor în același timp”*. Poate că acest lucru este valabil pentru politica germană, dar politica românească seamănă mai degrabă cu un staccato rapid și dezordonat executat cu un fierăstrău circular, în al cărui nor de rumeguș nu se poate distinge aproape nimic.
Să ne uităm la istoria recentă:
La 24 septembrie 2017, Germania a ales un nou Bundestag - creștin-democrații au câștigat, social-democrații au ieșit pe locul al doilea, urmați de liberali și de verzi. Această distribuire a mandatelor a fost urmată de o perioadă agitată de discuții: CDU a căutat mai întâi timp de câteva săptămâni un teren comun cu verzii și cu liberalii, până când FDP s-a retras. Negocierile ulterioare dintre conservatori și SPD au fost, de asemenea, energice, mai ales tinerii socialiști exprimându-se cu voce tare împotriva a ceea ce era în opinia lor o serie de compromisuri prea mari. În cele din urmă, SPD a permis tuturor membrilor să voteze asupra rezultatului negocierilor. Acordul de coaliție a fost semnat de liderii partidelor abia la 12 martie 2018, deci la mai bine de cinci luni după alegeri. A fost nevoie de mult timp pentru a discuta totul, dar în cele din urmă a rezultat un document cu care mari părți din toate partidele implicate s-au putut identifica.
Acest lucru trebuie comparat cu situația din România: după alegerile din 6 decembrie 2020, social-democrații au devenit cea mai puternică forță în ciuda pierderilor mari de voturi - în schimb, câștigurile electorale impresionante ale liberalilor nu le-au fost suficiente pentru a forma cel mai mare grup parlamentar. Cu toate acestea, liberalii, cu sprijinul președintelui, au reușit să negocieze cu partidul reformator USRPLUS și cu formațiunea maghiară UDMR pentru a forma un guvern.
S-a ridicat un adevărat elogiu pentru faptul că discuțiile s-au încheiat extrem de rapid - deja la 18 decembrie 2020, la mai puțin de două săptămâni după alegeri, a fost finalizat acordul de coaliție al celor trei forțe. Criticii din propriile lor partide și din exterior au subliniat că nu s-a convenit aproape nimic fundamental, că limbajul era prea vag și că aproape totul se referea la probleme de posturi politice - dar ei au fost rapid puși la locul lor ca fiind chițibușari.
Desigur: corelația nu înseamnă (întotdeauna) cauzalitate. Dar este clar că acele coaliții care sunt bine și îndelung pregătite durează mai mult și oferă o calitate superioară decât cele care se aranjează în grabă pe colțul mesei de bucătărie. Acest lucru este valabil și pentru măsurile de politici publice - ceea ce este impus rapid și cu minorități șubrede nu prea durează, deoarece majoritățile și minoritățile se schimbă. În ceea ce privește acest stil, politicienii români ar trebui poate să ia exemplu de la colegii lor germani.
* Traducerea aparține autorului.
Alex Gröblacher