Promovarea propriu-zisă a României la statutul de Piață Emergentă, potrivit clasificării furnizorului global de indici FTSE Russell, a avut efecte imediate pe bursa de la București. Începând cu 21 septembrie, România a devenit Piață Emergentă și a fost inclusă în mai mulți indici FTSE Russell dedicați piețelor emergente, iar pe parcursul lunii septembrie piața de capital din România a reușit mai mult decât o triplare a indicatorilor privind lichiditatea.

Tranzacțiile cu acțiunile companiilor listate la Bursa de Valori București (BVB) au depășit jumătate de miliard de euro luna trecută, ceea ce reprezintă o creștere cu peste 260% atât față de luna august a acestui an, cât și față de septembrie anul trecut, când a fost publicată decizia FTSE Russell prin care se anunța promovarea României. Astfel, în septembrie, valoarea de tranzacționare pe segmentul de acțiuni a fost de 2,7 miliarde lei, echivalentul a 556 milioane euro. Spre comparație, în august, același indicator afișa un nivel de 747 milioane lei sau 154 milioane euro, iar în septembrie 2019 arată 726 milioane lei sau 153 milioane euro. La nivelul primelor 9 luni din acest an, pe Bursa de Valori București au avut loc tranzacții cu acțiuni în valoare cumulată de 9,64 miliarde lei sau 2 miliarde euro. Aproape 28% din aceste tranzacții au fost realizate numai în luna septembrie.

„Cifrele au întărit puternic semnificația aparte privind promovarea României la un nou statut. În același timp, este necesar să fim foarte tranșanți: acesta este efectul vizibil imediat, însă este esențial să avem așteptări realiste și să ținem cont de contextul intern și internațional în care trăim”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

„Promovarea României este un proces continuu, nu doar o etapă. Este elementul fundamental de care investitorii români ar trebui să țină cont. Prioritatea noastră este consolidarea acestui statut pe care l-am câștigat prin creșterea numărului de companii incluse în indicii Piețelor Emergente”, a spus Adrian Tănase, CEO al Bursei de Valori București.

Două companii românești, Banca Transilvania (TLV) – cea mai tranzacționată companie de la BVB – și Nuclearelectrica (SNN) – companie listată la bursă în care statul român e acționar majoritar – au îndeplinit criteriile necesare pentru a fi incluse, începând cu 21 septembrie, în indicii All-Cap dedicați Piețelor Emergente potrivit clasificării furnizorului global de indici FTSE Russell. Alte companii românești vor putea face parte din indicii Piețelor Emergente pe măsură ce vor îndeplini criteriile de includere. Astfel, prima companie românească care a beneficiat de upgrade-ul pieței este TeraPlast (TRP), potrivit clasificării FTSE Russell.

Florin Cepraga, Senior PR Specialist, Bursa de Valori București