Școala Tehnică Holcim pregătește a doua generație de tehnicieni în construcții. 18 tineri absolvenți de liceu, din totalul de candidați înscriși și examinați, au fost selectați pentru a urma cursurile Școlii Tehnice Holcim din Aleșd, județul Bihor, un program educațional dedicat pregătirii unei noi generații de profesioniști.
Dezvoltată în parteneriat cu Colegiul Tehnic Alexandru Roman din Aleșd, acreditată și recunoscută de Ministerul Muncii și Educației din România, Școala Tehnică Holcim este un program de școlarizare complet gratuit, cu o curriculă care cuprinde atât ateliere tehnice, cât și practice.
„Școala Tehnică Holcim este unul dintre cele mai ambițioase programe de educaționale ale Holcim în România, cu ajutorul căruia contribuim la dezvoltarea generațiilor viitoare de profesioniști în construcții. Este un proiect care evoluează de la an la an și prin care reușim să le insuflăm tinerilor pasiunea pentru industria noastră, dar și valori sănătoase pentru un început de carieră. Am atras alături de noi tineri dornici să crească, să inoveze și să facă performanță, alături de care ne bucurăm să construim viitorul Holcim în România.” susține Mădălina Crăciunescu - Director Resurse Umane și Organizație Holcim România.
Elevii vor învăța și își vor dezvolta în următorii doi ani abilități și competențe esențiale despre procesul de fabricare a cimentului, mentenanță mecanică, preventivă și electrică, standarde și controlul calității, tehnologia prefabricatelor, precum și SSM și mediu, iar la finalul programului vor fi angajați în una dintre locațiile Grupului Holcim România.
„Cu fiecare generație de elevi care își doresc să se descopere și să găsească o sursă de motivație în ceea ce își doresc de la viață, se arată un viitor de succes al Școlii Tehnice Holcim. Suntem mândri să vedem că un vis devine realitate. Faptul că am pornit și cu cea de-a doua generație de viitori tehnicieni în industria construcțiilor demonstrează că lucrurile merg în direcția corectă. Vreau să le doresc mult succes și îi așteptăm să se alăture Grupului Holcim România după finalizarea celor 2 ani de studii. Nu în ultimul rând, felicitări și absolvenților primei generații, care deja fac parte din echipa Holcim!" a declarat Florin Păcurar - Director fabrica de ciment Holcim din Aleșd.
Modulele practice vor fi realizate în diverse divizii de business din cadrul Grupului Holcim România, precum: ciment, betoane, prefabricate și agregate.
Pe lângă programul de școlarizare complet gratuit, Holcim le oferă elevilor și cazare și masă, burse de merit, transport, echipament individual de protecție și toate materialele de studiu necesare pentru un cadru optim de învățare.
Despre Holcim
Grupul de companii Holcim România activează în zona producției de materiale de construcții performante, având ca principal obiectiv tranziția către o afacere complet sustenabilă, prin dezvoltarea unor produse cu amprentă de carbon cât mai redusă și printr-o preocupare constantă pentru protecția mediului.
Toate proiectele companiei lucrează în sinergie pentru consumul responsabil de resurse naturale, utilizarea de tehnologii eficiente energetic, reducerea emisiilor, scăderea impactului din transport prin optimizarea traseelor de distribuție și prioritizarea mijloacelor cu consum redus de combustibil.
Specialiștii Holcim dezvoltă materiale pentru viitor bazându-se pe inovație și digitalizare, având ca principali vectori responsabilitatea socială și față de mediu, pentru comunități mai sustenabile, într-o economie circulară. În total, Grupul Holcim România are aproximativ 2000 de angajați.