După săptămâni intense de lucru, o pauză este nu numai o recompensă binemeritată, ci chiar una necesară pentru a ține sus ștacheta performanței profesionale. Desigur, opțiunile de odihnă și relaxare sunt nenumărate, însă cum vi se pare o evadare într-o zonă mai puțin cunoscută și explorată numită Oltenia de sub Munte?

Pentru a vă ușura căutarea, vă spunem că în topul atracțiilor se află:

  • o serie de monumente istorice de o importanță deosebită privind cultura și civilizația românească, cum ar fi Mănăstirea Bistrița (1494), Mănăstirea Arnota sau Mănăstirea Hurezi, inclusă în patrimoniul UNESCO.
  • Muzeul Trovanților – al pietrelor care cresc continuu, de milioane de ani
  • Culele de la Măldărești, monumente deosebite ale arhitecturii românești, care se găsesc doar aici
  • peisaje spectaculoase, pentru care puteți face o drumeție urmând unul dintre traseele montane din Munții Căpățânii, de exemplu în Parcul Național Buila Vânturarița sau puteți explora spectaculoasele Chei ale Bistriței, cele mai înguste din țară.

Hanul Vatra, amplasat în satul Costești, este locul ideal pentru vă face aici “cartierul general” din care să porniți în descoperirea acestei zone.

Clădirea este, de fapt, fostul Stabiliment al Băilor Costești. Deși acum sclipește a nou, restaurarea clădirii originale care datează de la începutul secolului trecut, a fost o muncă de durată. Actualii proprietari – doi români reîntorși din Germania în 2015, au făcut tot ce le-a stat în putință să o restaureze identic cu ce vedem în pozele vechi.

Bine de știut:

  • Hanul este potrivit în mod special pentru familii cu copii, cupluri și evenimente restrânse.
  • Are 14 camere, restaurant și terasă, precum și două săli de conferință, ceea ce îl face o locație excelentă pentru team-building-uri, evenimente corporate și sesiuni de training-uri. Iar pentru cei care pot lucra de la distanță, Hanul Vatra este locul ideal.
  • Vă recomandăm să petreceți o jumătate de zi explorând și relaxându-vă în curtea hanului. Puteți să vă răcoriți picioarele în apele reci ale râului ce trece chiar prin mijlocul proprietății, să vă plimbați prin zăvoiul de vis-a-vis și să faceți planuri lenevind în hamac.
  • Deși accentul cade pe funcționalitatea spațiilor și utilitatea elementelor, detaliile meșteșugite sunt mândria proprietarilor și cele pe care îți vine să le cercetezi mai îndeaproape cu privirea. Ce face diferența sunt materialele durabile alese (lemn și fier), care îmbătrânesc frumos.
  • Acordați un pic de atenție și zidului ce înconjoară proprietatea: este o grădină în miniatură ce crește chiar pe coama lui.

Dacă sunteți în căutarea unul loc de odihnă și relaxare activă, Hanul Vatra și Oltenia de sub Munte sunt o destinație de pus pe listă.

 

Date de contact:

Hanul Vatra, Sat Costești, județul Vâlcea, Oltenia de sub Munte

E-mail: contact@hanulvatra.com

Tel.: 0754.367.273
Website: https://hanulvatra.com/ro/