Reporter: Cu lansarea rubricii Fast & Fresh, un proiect susținut de Selgros, ,,ai intrat în rând cu lumea’’... în bucătărie. Care au fost motivele pentru care ai acceptat provocarea și cu ce gânduri? Ai observat în ultima perioadă tendințe noi în ceea ce privește promovarea unui stil de viață sănătos?
Andi Moisescu: Îmi stă-n fire să ies din zona de confort de câte ori am ocazia. Mi se pare că e o șansă prea frumoasă pentru a face un pas înainte, ca să mi-o pot refuza. Așa că am îndrăznit. Sigur că are legătură și cu preocuparea tot mai evidentă pentru mâncarea proaspătă și sănătoasă. Asta vine odată cu avansarea în vârstă, care mă caracterizează de asemenea. Când le pui pe toate una peste alta, nu cred că mai e nicio surpriză c-am îndrăznit să intru și eu în bucătărie și pentru altceva în afară de a mânca.
Cum sunt filmările behind the scenes? A fost cineva ... „rănit“ înaintea filmărilor sau după degustare? Care au fost cele mai amuzante momente?
Din fericire, nu m-am aruncat direct de la ultima trambulină, deci accidentele au fost evitate, până acum cel puțin, cu eleganță. Am început cu rețete simple, dar extrem de gustoase, în speranța că îndrăzneala asta a mea i-ar putea inspira și pe alții. Alții care, ca și mine, n-au avut până acum curiozitatea sau poate curajul de a descoperi bucuria gătitului. Pentru că e o bucurie toată experiența asta. De la cumpărarea ingredientelor, până la degustarea produsului final, care, de fiecare dată, a reprezentat un adevărat festin.
Ai amintit într-un episod din sezonul precedent de nechezol, în care ingredientul principal era năutul. Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi arătat o filmare pentru o rubrică de genul la raionul de carne în ,,vremurile de aur’’?
E greu pentru cineva care n-a prins vremurile de dinainte de ’89 să-și imagineze că viața putea arăta și așa. Deși, fie vorba între noi, un raion veșnic gol, în care totul era deprimant și rece, nu cere un exercițiu de imaginație atât de dificil. În fine, s-ar fi mers mult pe bucătărie vegetariană înainte de ’89, ceea ce, să vezi surpriză, e chiar o opțiune foarte sănătoasă. Nu prea exista însă cultură culinară pe vremea aceea și când spun asta mă refer la marea masă a populației, nicidecum la profesioniști.
Vă reușește de fiecare dată provocarea 15 minute shopping - 15 minute cooking? Tot în 15 minute se „curăță“ și farfuriile?
Răspunsul e simplu și sincer: nu. Sunt rețete în care e nevoie de cel puțin 20 de minute doar la cuptor. Dar le-am luat și pe ele în calcul, pentru că am considerat că acelea sunt momente în care poți petrece puțin timp cu prietenii, deci e ca și cum ai lua o pauză. Cât despre curățatul farfuriilor, deși nu încurajez deloc mâncatul în viteză, extrem de nesănătos, se întâmplă de foarte multe ori să dispară totul de pe farfurii în maximum 10 minute.
Care este cel mai mare secret din bucătărie pe care l-ai aflat până acum de la maeștrii bucătari?
Arta folosirii aromelor. E un secret pe care deocamdată doar l-am aflat, dar sunt foarte departe de a-l stăpâni. Ține foarte mult de cunoștințe, de curaj și de experiență. Experiență la nivel de câteva mii de ore în bucătărie, intuiesc.
Cine beneficiază de aptitudinile asimilate de tine bucătărie? Ai reușit să faci din broccoli un preparat irezistibil pentru copii?
De noile mele aptitudini se bucură, teoretic, toți cei apropiați mie, de la colegi de birou, la copii. Dar broccoli rămâne în continuare slăbiciunea copiilor, mai ales în proiectele de ikebana. Pe masă, lupta continuă. O să crească ei și o să-i descopere și gustul și beneficiile. E o chestiune de vârstă. La tineret, e greu să înfrângă un burger apetisant.
Dacă ar fi să construiești o frază (pentru redarea unei rețete), în baza terminologiei de specialitate învățată până acum de la profesioniști, cum ar suna aceasta?
Nu m-aș hazarda, nici măcar de dragul exercițiului. Eu chiar mă străduiesc să apropii lumea de bucătărie, nu s-o sperii. Doar seara, la scrabble, aș introduce astfel de termeni, ca să uimesc.
Care a fost preparatul tău favorit gătit până acum?
Asta e o capcană în care refuz să mă arunc. Cunosc foarte bine orgoliul fiecărui bucătar. Ar fi suficient să declar că m-am simțit mai apropiat de una dintre rețete, ca să tai icrele. Cum n-am încă experiența să le leg la loc, prefer să spun că toate, absolut toate, mi-au mers la fel de tare la suflet. Și că țin la ele în mod egal.
Din toamnă ai intrat la ,,reexaminare’’ sau ai trecut la next level? Tot cu puterea minții îți propui să duci la îndeplinire misiunile desemnate de maeștrii bucătari?
Adevărul e că din toamnă am început să apelez tot mai puțin la puterea minții și tot mai mult la aptitudinile dobândite în primul sezon. Dar îmi place să las lumea să creadă că-mi prind în continuare degetele. Știu că oamenii se bucură să-și închipuie asta.
Apropo, după 15 ani și 29 de sezoane, cu ce ne veți mai surprinde în cel de-al 30-lea sezon, la rubrica Fast & Fresh? Schimbări în format? Noi obiective?
Arta culinară, în general și bucătăria, în particular, reprezintă un teren fără limite. Nu cred că-mi voi pune vreodată întrebarea ce Doamne iartă-mă să mai fac sezonul următor. Viața e plină de provocări, darămite bucătăria pentru un bărbat? Ce-o să mă străduiesc mereu, e să pun și puțină autoironie în orice mâncare. Mie abia atunci mi se pare cu adevărat gustoasă. Mă sperie tentația oamenilor de a se lua prea în serios.
Recomandări/mesaj pentru cei care vă urmăresc? Remedii pentru efectul lăsării gurii apă?
Îi încurajez pe toți cei care n-au îndrăznit până acum, de frică să nu greșească, să o facă, așa, cu multă poftă chiar. Și să știe de la mine, după două sezoane de Fast & Fresh, că remediu pentru efectul acesta, „îți lasă gura apă“, nu există. O să le tot plouă-n gură și după ani de bucătărie. Dar o să facă fericită multă lume-n jur și asta contează cel mai mult.