De la cei mai exigenți bucătari și până la copii, toată lumea poate afla că la Selgros găsești ce e mai bun pentru a dezvolta un business în gastronomie, pentru a-ți cultiva pasiunea culinară, ori pentru a-ți bucura papilele gustative. Iar Selgros știe și cum s-o arate!

Poate că ești cel pentru care contează mult ca tot ce alegi să fie incredibil de bun și să-ți satisfacă pofta. Sau, de ce nu, poate că ești cineva care nu are timp să se joace de-a Ratatouille în bucătărie, deși și-ar dori asta.

Selgros, magazinul profesioniștilor și pasionaților, are o vorbă pentru tine – și o face prin programele sale de comunicare TV și online prin care-ți arată nu doar că „excelență”, „calitate” sau „prospețime” sunt mai mult decât promisiuni de reclamă. Îți arată și cât de frumos, și cât de simplu uneori, și cât de satisfăcător e să-ți bucuri simțurile gătind ceea ce-ți place cu ce e mai bun.

Pentru profesioniștii din bucătăriile restaurantelor, „Arena Bucătarilor”, care face curând un deceniu de existență, este Cannes-ul afirmării ca bucătar. Show-ul difuzat la ProTV și concursul organizat după cele mai înalte rigori în industrie arată că, prin talent, muncă și inspirație, ajutat de ingrediente de calitate, poți crea mâncăruri senzaționale, care să entuziasmeze și cei mai exigenți critici.

Nu ești bucătar, dar iubești gătitul, o faci cu pasiune și vrei să fii mai bun în fața tigăilor? Selgros a adunat pentru tine sute de rețete – tradiționale, moderne, locale, globale, reinterpretate – de la câțiva dintre cei mai talentați bloggeri culinari din România. Găsești oricând inspirația care să-ți permită să-ți fructifici pasiunea pe selgroscautapasiunea.ro.

Sau poate că nu ai vreo pasiune pentru gătit, dar vrei, totuși, să ai o alimentație sănătoasă și gustoasă și să pregătești ceva bun și delicios fără efort. Andi Moisescu învață pentru tine alături de bucătari experți și-ți arată, în rubrica „Fast & Fresh” din Apropo TV, tot ce trebuie să știi și să faci ca să transformi gătitul într-o experiență rapidă, simplă și totodată agreabilă.

Iar dacă ai câte ceva din toate cele de mai sus și, în plus, ești părinte, arată-i copilului tău „Micile Vedete în Bucătărie”! E un program abia lansat – deocamdată în online, dar curând va fi și la televizor – în care micuța Daria de la Școala Micile Vedete și prietenii ei învață cum să facă primii pași printre cratițe, tocătoare și ingrediente proaspete și de calitate. Cam la fel ca Andi Moisescu, ea învață de la mari bucătari, dar pe înțelesul copiilor – așa cum se întâmplă și în cadrul programului „Sănătatea începe din farfurie”, unde Cezar Munteanu învață copiii să aleagă și să iubească o nutriție sănătoasă.