De câțiva ani, vehiculele electrice ne sunt prezentate ca soluția pentru a evita o posibilă catastrofă climatică, și direct, o soluție a supraviețuirii noastre ca specie. Când împachetezi astfel mesajul, în mod evident, niciun compromis nu este suficient pentru a continua. Dar, pentru că... „cogito, ergo sum”, îți pui întrebări când planeta Europa este singura de pe Terra care ne obligă.

Pentru că viața noastră este trăită într-o cu totul altă treaptă de viteză decât o făceam acum 20 de ani, fără a vorbi despre părinții noștri, rar mai apucăm să facem un pas în spate pentru a încerca să avem o imagine de ansamblu. Și înainte de toate, aș vrea să menționez că îmi plac vehiculele electrice, doar că aș vrea să descopăr, și eu, care le este locul.

În primul rând să vedem care este locul automobilului, cel pe care-l folosim zi de zi pentru uzul personal. La nivel global, doar 10% din totalul emisiilor este atribuit automobilelor personale, la care mai adăugăm un 6% produs de diferite alte mijloace de transport. Deci vorbim despre o contribuție de 16% la decesul planetei, sau 1,4 miliarde vehicule cu motoare termice care afumă viețile noastre.

În Europa s-a decis deja, din 2035 nu vor mai putea fi comercializate vehicule propulsate de motoare termice... și totuși, Germania se luptă să mențină în viață motoarele cu ardere internă, arătând cu degetul spre carburanții sintetici.

„Nu motoarele cu ardere internă sunt problema, combustibilii fosili care îi alimentează sunt”, spune Volker Wissing – ministrul german al transporturilor.

E-fuel sau carburanții sintetici, un subiect în care Porsche deja a investit în cercetare și dezvoltare peste 75 milioane de euro, sunt produși utilizând energie verde și sunt neutri din punct de vedere al emisiilor de CO2, pentru că în urma arderii lor cantitatea de CO2 emisă este egală cu cea capturată pentru realizarea lor.

La prima vedere, dorința Germaniei de a menține în viață motorul termic are legătură și cu faptul că este cel mai mare producător de automobile din Europa și are de protejat aproape 1 milion de locuri de muncă. Dar sunt și alți constructori, printre care și Toyota, cel mai mare producător mondial, pentru care electrificarea este doar o direcție de dezvoltare, nu singura. Producătorul nipon crede că viitorul este hidrogenul, și investește enorm în dezvoltare.

Sunt deja mulți constructori care anunță că din 2035, sau chiar mai devreme, gama lor de modele va fi formată doar din vehicule electrice.

Pornind de aici, dacă ne-am imagina că putem înlocui cele 1,4 miliarde de vehicule cu motoare termice cu unele electrice, unde ajungem?

Totul ar fi roz dacă acest lucru s-ar întâmpla folosind energie regenerabilă și emisii zero, dar lucrurile sunt departe de acest deziderat. Producția unui vehicul electric, în acest moment, implică emisii mai mari decât producția unui vehicul cu motor termic. Totuși, pentru a fi corect, trebuie să spun că pe durata de viață a vehiculului, lucrurile sunt în favoarea EV. La nivel european, un EV are emisii mai mici cu 66%-69% decât un model termic, în America acest procent este între 60%-68%, în China procentul scade la 37%-45%, iar în India vorbim despre un procent de 19%-34%.

La prima vedere este doar o chestiune de voință. Totuși...

Automobilul electric este dependent de materiale care implică minerit și prelucrare cu emisii semnificative de CO2, fără a mai lua în calcul raritatea și disponibilitatea lor. Automobilele electrice implică: cupru, cobalt, nichel, litiu, metale rare și aluminiu.

Să luăm exemplu cuprului. De când am descoperit cuprul, omenirea a produs aproximativ 700 milioane tone. Zăcămintele cunoscute de cupru sunt evaluate la 2,1 miliarde tone, adică știm că am descoperit până acum 2,8 miliarde tone. Se bănuiește că ar mai exista nedescoperite zăcăminte care totalizează alte 3,5 miliarde tone. Prin urmare ne-am putea baza, în teorie, pe 6,3 miliarde tone cupru.

Planurile actuale de dezvoltare a vehiculelor electrice implică o nevoie de 700 milioane tone cupru pentru următorii 22 de ani, o cantitate egală cu ce a produs omenirea până acum. Iar pentru a adopta un viitor electric, cu tot ce implică el, aici incluzând și infrastructura de încărcare, ș.a.m.d., se estimează că omenirea ar avea nevoie de 4,35 miliarde tone cupru. Practic, vorbim despre o cantitate dublă de cupru raportat la rezervele cunoscute la ora actuală. Viitorul nu prea sună sustenabil, doar și din acest punct de vedere.

Dacă aș dori să întunec puțin mai mult peisajul vehiculelor electrice aș adăuga faptul că mineritul este o activitate extrem de stresantă pentru tot ce înseamnă existența noastră pe planetă. Pentru extragerea unei tone de litiu din zonele aride din Chile sau Tibet sunt necesare 2 milioane litri apă. Fiecare tonă de nichel sau cupru generează de la 20 până la 200 tone de steril, iar dacă vrem o tonă de platină, trebuie să ne pregătim pentru depozitarea unui milion de tone de steril.

MiningWacht Canada, o organizație non-profit care monitorizează industria minieră, estimează că în prezent, această activitate generează de 30 de ori mai multe reziduuri solide decât întreaga populație a planetei.

Da, reciclarea este o soluție! Dar pentru moment, mineritul oferă resurse la prețuri mult mai competitive decât procesul de reciclare. Așa că, este evidentă direcția de unde vor veni resursele.

În acest moment, doar 5% din bateriile mașinilor electrice sunt reciclate, iar în ritmul actual de adoptare, sau de impunere a vehiculelor electrice, în 2030 ne pregătim pentru un volum de 11 milioane tone baterii care necesită depozitare sau reciclare.

O altă perspectivă interesantă este oferită de analistul energetic Art Berman. În 2022 au fost produse 165 milioane motoare cu ardere internă. Din acestea, doar 78 milioane au fost destinate utilizării pe drumuri, un procent de 53% sunt destinate utilajelor agricole, silvice și de construcții, plus generatoarelor de curent – destul de ironic.

Nu aș vrea să fie considerat că acest material își dorește să toarne cenușă în capul vehiculelor electrice. Cred în vehicule electrice, dar cred în unele adaptate scopului pe care-l urmărim... reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră. Un vehicul electric îl asociez cu eficiența. Nu văd rostul de a naviga cu un vehicul electric de 2,5 tone, care numai sinonim cu eficiența nu este! Da, accept vehiculul electric în mediul urban, îl văd ideal maxim până la nivelul unui vehicul de clasă compactă și cu o masă care să nu depășească 1.500-1.700 kg.

Să ne imaginăm un vehicul electric de 2,5 tone care ajunge la 100 km/h în sub 5 secunde. Este verde? Evident, nu are țeavă de eșapament. Dar dacă privim emisiile de pulberi fine rezultate în urma stresului uriaș la care sunt supuse pneurile... lucrurile nu mai sunt atât de roz.

Constantin Ciobanu