
Teilor Holding raportează o cifră de afaceri de 297 milioane lei și un profit net normalizat de 23,3 milioane lei în S1 2025
Teilor Holding a înregistrat în primul semestru al anului 2025 o cifră de afaceri consolidată de 297,4 milioane de lei, marcând o creștere de 37% față de aceeași perioadă din 2024. EBITDA a crescut cu 70%, ajungând la 46,8 milioane lei, în timp ce profitul net normalizat a crescut cu 620%, până la 23,3 milioane lei.
Lanțul de bijuterii de lux TEILOR a contribuit cu 157,2 milioane lei la cifra de afaceri, în creștere cu 24%. EBITDA normalizată a TEILOR s-a majorat cu 33%, iar profitul net normalizat a urcat la 10 milioane lei, cu 345% mai mult față de perioada similară din 2024. Rezultatele sunt ajustate pentru excluderea efectelor generate de ieșirea din piețele Cehiei, Poloniei și Ungariei. La nivel consolidat, veniturile TEILOR au atins 183,5 milioane lei, iar profitul net a fost de 6,4 milioane lei, comparativ cu o pierdere de 6,5 milioane lei în semestrul I 2024.
Compania de creditare Invest Intermed GF IFN a avut o evoluție solidă, cu venituri de 94,2 milioane lei, în urcare cu 41%. Profitul net a ajuns la 16 milioane lei, iar EBITDA a crescut cu 71%. Teilor Invest Exchange, axată pe schimb valutar și transfer de bani, a înregistrat o cifră de afaceri de 11,7 milioane lei (+18%), însă profitul net a scăzut cu 49%, la 342 mii lei, pe fondul creșterii costurilor operaționale.
Invest Intermed Gold, activă în comerțul cu bijuterii din aur, a raportat o cifră de afaceri de 9,7 milioane lei, dublă față de anul precedent, și un profit net de 535 mii lei, în creștere cu 285%. La finalul lunii iunie 2025, rețeaua MoneyGold opera 126 de agenții în România, 7 dintre acestea fiind deschise în primele șase luni ale anului.